Art. 1 – Se aprobă participarea Comunei Luna la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, finanțat din Fondul pentru Mediu, și depunerea cererii de înscriere în program de către Comuna Luna, prin reprezentantul său legal.
Art. 2 – Se aprobă asigurarea și susținerea din bugetul local al Comunei Luna a contribuției financiare proprii aferente acordării stimulentelor pentru casarea unui număr estimat de 50 de autovehicule uzate, reprezentând o valoare a stimulentului de 600 lei/autovehicul, în cuantum total de 30.000 lei.
Art. 3 – Se împuternicește domnul Aurel Giurgiu, Primarul Comunei Luna, să semneze cererea de înscriere în program, precum și toate celelalte documente în relația cu Administrația Fondului pentru Mediu.
Art. 4 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Comunei Luna.
Art. 5 – Prezenta hotărâre se comunică prin grija Secretarului general al Comunei Luna, în termenul prevăzut de lege, și se aduce la cunoștința publică pe pagina de internet a instituției www.primarialuna.ro.