Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 12 / 16.03.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

pentru modificarea Hotărârii nr. 5/20.02.2026 privind aprobarea depunerii proiectului ”Comuna Luna - Destinație Turistică Integrată și Digitalizată”

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartimentul juridic

Forma inițiatorului

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Luna

Comuna Luna

Proiect de hotărâre

Nr. 12 din 16.03.2026

pentru modificarea Hotărârii nr. 5/20.02.2026 privind aprobarea depunerii proiectului ”Comuna Luna - Destinație Turistică Integrată și Digitalizată”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15, art. 41, art. 120 alin. (1)   și art. 121 alin. (1) și alin. (2)   din Constituția României, republicată;

b) art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) OUG   nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;

d) Ghidul specific pentru apelul de proiecte de investiții  aferente Reformei 1 – Operaționalizarea OMD-urilor din cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură, din Planul Național de Redresare și Reziliență al României;

e) art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. ,”b", ”c” şi lit. ”d”, alin. (14) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare prezentat de către Primarul comunei Luna, în calitatea sa de inițiator, înregistrat cu nr. 1420/13.03.2026,

b) raportul de specialitate al Compartimentului Cultură, Sport, Protecția Mediului, înregistrat cu nr. 1421/13.03.2026, 

c) avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local al Comunei Luna, 

Luând act de:

a) Hotărârea Consiliului Local al Comunei Luna nr. 5 din 20.02.2026 privind aprobarea depunerii proiectului “Comuna Luna - Destinație Turistică Integrată și Digitalizată”,

b) publicarea în 13 martie 2026 a formei finale a Ghidului specific pentru apelul de proiecte de investiții aferente Reformei 1 – Operaționalizarea OMD-urilor din cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură, din Planul Național de Redresare și Reziliență al României care a clarificat eligibilitatea cheltuielilor cu auditul proiectului (ceea ce a dus la modificarea cheltuielilor eligibile ale proiectului) și a introdus un model standard pentru Acordul de parteneriat,

 


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei luna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.  Se modifică Articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local al Comunei Luna nr. 5 din 20.02.2026, care va avea următorul cuprins:

“Se aprobă valoarea totală a proiectului de 1.528.950 lei fără TVA, respectiv 1.850.029,50 lei cu TVA, din care:

 -cheltuieli eligibile / finanțare nerambursabilă: 1.528.9500 lei fără TVA;

 -contribuţie proprie la cheltuieli eligibile: 0,00 lei

- cheltuieli neeligibile: 0 lei

Art. 2. Se modifică Articolul 4 din Hotărârea Consiliului Local al Comunei Luna nr. 5 din 20.02.2026, care va avea următorul cuprins:

Se aprobă modificarea Anexei nr. 1 privind descrierea sumară a investiţiei proiectului  “Comuna Luna - Destinație Turistică Integrată și Digitalizată”, care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.”

Art. 3. Se modifică Articolul 5 din Hotărârea Consiliului Local al Comunei Luna nr. 5 din 20.02.2026, care va avea următorul cuprins:

Se aprobă încheierea unui Acord de parteneriat cu Organizația de Management al Destinației “Drumul Sării” privind colaborarea pentru depunerea și implementarea unui proiect în cadrul PNRR/2025/C11/Reforma R1 – Operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), conform Anexei nr. 2 modificată.”

Art. 4  Restul prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Comunei Luna nr. 5 din 20.02.2026 rămân neschimbate.

Art. 5  Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează Primarul Comunei Luna, domnul Aurel Giurgiu.       

Art. 6.  Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al Comunei Luna în termenul prevăzut de lege și se aduce la cunoştinţa publică prin afişare la sediul Primăriei Comunei Luna, precum şi pe pagina de internet „www.primarialuna.ro” în secțiunea Monitorul Oficial Local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI LUNA

Aurel GIURGIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI LUNA

Cornelia-Elena DELIMOȚ

Rezultate voturi