Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 24 / 15.07.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Luna în Adunarea Generală a Acționarilor societății Compania de Apă Arieș S.A., în vederea exercitării drepturilor de acționar în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 20.07.2026

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport Secretarul general

Forma inițiatorului

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Luna

Comuna Luna

Proiect de hotărâre

Nr. 24 din 15.07.2026

privind acordarea unui mandat special reprezentantului Comunei Luna în Adunarea Generală a Acționarilor societății Compania de Apă Arieș S.A., în vederea exercitării drepturilor de acționar în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 20.07.2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15, art. 41, art. 120 alin. (1)  și art. 121 alin. (1) și alin. (2)  din Constituția României, republicată;

b) art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 110, art. 111 și art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 29^1 alin. 1 și următoarele din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 16 alin. 4, art. 17 alin. 2 lit. a  pct. 4, lit. (a) din Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”APA VĂII ARIEȘULUI”;

f) art. 13.1 din Statutul societăţii Compania de Apă Arieş SA;

g) HCL nr. 31/6.06.2014 privind desemnarea reprezentantului Comunei Luna în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor a Societăţii Compania de Apă Arieş SA;

h) Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

i) art. 92, art. 129, alin. 2, lit. a, alin. 3, lit. d din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare al inițiatorului, Primarul Comunei Luna, înregistrat cu nr. 4031/15.07.2026

b) raportul de specialitate al Secretarului general al Comunei Luna înregistrat cu nr. 4032/15.07.2026;

c) avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local al Comunei Luna;

Luând act de:

a) Adresa nr. 10542/08.07.2026 emisă de către societatea Compania de Apă Arieș SA, înregistrată la Primăria Comunei Luna cu nr. 3890/8.07.2026, prin care se completează ordinea de zi propusă inițial prin convocatorul nr. 9417/19.06.2026;

b) Convocatorul nr. 9417/19.06.2026 al societăţii Compania de Apă Arieș SA, înregistrat la Primăria Comunei Luna cu nr. 3574/23.06.2026;

c) Hotărârea nr. 9/13.07.2026 emisă de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Apa Văii Arieșului”, în calitate de autoritate publică tutelară a societății Compania de Apă Arieș SA, prin care se aprobă lista de persoane propuse drept candidați pentru posturile de administratori provizorii la societatea Compania de Apa Arieș SA;


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. h) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei luna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.  Se acordă mandat special d-nei Ana-Maria UDREA, reprezentant al Comunei Luna în Adunarea Generală a Acționarilor Societății Compania de Apă Arieș SA, să voteze în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din 20.07.2026, respectiv din 21.07.2026, dacă este cazul, după cum urmează:

a) pentru la punctul I al ordinii de zi - Aprobarea BVC rectificat aferent anului 2026;

b) pentru la punctul II - Aprobarea listei de persoane propuse drept candidați pentru posturile de administratori provizorii la Compania de Apă Arieș SA (conform anexei la Hotărârea nr. 9/13.07.2026 emisă de Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ”Apa Văii Arieșului”).

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează persoana nominalizată la art. 1.

Art. 3. Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Cluj, în condițiile și termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al Comunei Luna, în termenul prevăzut de lege, reprezentantului Comunei Luna în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Compania de Apă Arieş SA, societăţii Compania de Apă Arieş SA, precum și Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj și se aduce la cunoștința publică prin postarea pe pagina web a instituției www.primarialuna.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI LUNA

Aurel GIURGIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI LUNA

Cornelia-Elena DELIMOȚ

Rezultate voturi