Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 27 / 28.07.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat al obiectivului de investiții ,, Rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare pentru obiectivul Cartier Avram Iancu, Comuna Luna, Județul Cluj", aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny", precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate din bugetul local pentru realizarea obiectivului

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 2

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment achiziții publice

Forma inițiatorului

România

România

Județul Cluj

Consiliul Local al comunei Luna

Comuna Luna

Proiect de hotărâre

Nr. 27 din 28.07.2026

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat al obiectivului de investiții ,, Rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare pentru obiectivul Cartier Avram Iancu, Comuna Luna, Județul Cluj", aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny", precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate din bugetul local pentru realizarea obiectivului

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 1 alin. (5), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;

b) art. 3, art. 4 paragrafele 1 – 4 și art. 9 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art. 129 alin 3 lit. d și alin. 7 lit. n   din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

d) art. 44 alin. 1 si art.  45 alin. 1 din Legea nr. 273/2006   privind finanțele publice locale,  cu modificările și completările ulterioare;

e) art. 7 alin. 7  și art. 9 alin. 4 din HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;

f) OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții "Anghel Saligny";

g) Ordinul nr. 1333/2021 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor OUG nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiţii prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din OUG nr. 95/2021;

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare al inițiatorului, Primarul Comunei Luna, înregistrat cu nr. 4238/28.07.2026;

b) raportul de specialitate al Compartimentului achiziții publice din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Luna,  înregistrat cu nr. 4239/28.07.2026;

c) avizul Comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local al Comunei Luna;

Luând act de:

a) Documentația tehnico-economică - PAC-DTAC/PT+DE - pentru obiectivul de investiții ,,Rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare pentru obiectivul Cartier Avram Iancu, Comuna Luna, Județul Cluj ", aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny" prin Ordinul nr. 1420/2022 al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, întocmită de Laitokset S.R.L., înregistrată la Comuna Luna cu nr. 4228/27.07.2026 (PAC-DTAC) și nr. 4227/27.07.2026 (PT+DE);

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei luna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1.  Se aprobă documentația tehnico-economică - PAC-DTAC/PT+DE - pentru obiectivul de investiții ,,Rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare pentru obiectivul Cartier Avram Iancu, Comuna Luna, Județul Cluj ", aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny" prin Ordinul nr. 1420/2022 al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, întocmită de Laitokset S.R.L.

Art. 2.  Se aprobă actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ,,Rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare pentru obiectivul Cartier Avram Iancu, Comuna Luna, Județul Cluj ", conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre  (Anexa nr. 2.2.a + 2.2 b la normele metodologice).

Art. 3.   Se aprobă devizul general actualizat aferent obiectivului de investiții ,,Rețea de alimentare cu apă, rețea de canalizare pentru obiectivul Cartier Avram Iancu, Comuna Luna, Județul Cluj ", conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre (Anexa nr. 2.1 la normele metodologice și devizul general conform HG nr. 907/2016).

Art. 4.  Se aprobă finanțarea de la bugetul local al Comunei Luna a sumei de 253.439,11 lei, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local, conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului Național de Investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 1333/2021.

Art. 5.  Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6.  Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Primarul Comunei Luna.

Art. 7.  Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al Comunei Luna, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Luna și Prefectului Județului Cluj, și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la sediul primăriei, precum și pe pagina de internet a instituției www.primarialuna.ro. 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI LUNA

Aurel GIURGIU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI LUNA

Cornelia-Elena DELIMOȚ

Rezultate voturi