Art.1(1) - Se aprobă atestarea în domeniul privat al municipiului Moreni, județul Dâmbovița a imobilului teren intravilan, curți-construcții, cu suprafața 25 mp, cu valoarea de inventar 800 lei, situat în Moreni, în tarlaua nr.109, parcela nr.2818, la adresa: municipiul Moreni, judeţul Dâmboviţa, strada 22 Decembrie 1989, f.nr, conform documentației cadastrale care constituie Anexa nr.1, parte integrantă.
(2) – Potrivit art.557 alin.(2) Cod Civil, prezenta hotărâre atestă calitatea de proprietar a municipiului Moreni asupra imobilului, potrivit alin.(1).
(3) - Direcția Economică din cadrul Primariei Moreni va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă cu privire la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Moreni potrivit alin.(1).
Art.2 - Se aprobă constituirea unui drept de superficie, dezmembrământ al dreptului de proprietate privată, potrivit Codului Civil, cu titlu oneros, asupra imobilului descris la Art.1 alin.(1), în următoarele condiții :
1. Durata constituirii dreptului de superficie este de 49 de ani, începând cu data semnării contractului de constituire a dreptului de superficie.
2. Constituirea dreptului de superficie se realizează prin atribuire directă - prin analogie cu procedura concesionarii potrivit art.15 lit.e din Legea nr.50/1991, actualizată, în favoarea Domnului Bratu Cătălin cu CNP 1740228151248, în scopul extinderii construcției existente “Garaj“, proprietatea Domnului Bratu Cătălin, dobandită de acesta potrivit Autorizației de construire nr.9/20.02.2007, emisă de Primăria Moreni și amplasată pe terenul proprietatea sa, situat în Moreni, strada 22 Decembrie 1989, f.nr., județul Dâmbovița, cu nr. cadastral 75034, înscris în cartea funciară nr.75034.
3. Preţul total al superficiei prin rotunjire este de 250 euro (25mp x 10euro/mp) - potrivit H.C.L. Moreni nr.16/19.02.2018 privind modificarea si completarea Anexei nr.8 la H.C.L. Moreni nr.57/30.11.2000). Preţul superficiei va fi achitat timp de 5 ani, iar redevenţa anuală este de 50 Euro/an.
4. Contractul de constituire a dreptului de superficie se întocmește în forma autentică după înscrierea dreptului de proprietate privată al municipiului Moreni asupra terenului descris la Art.1 alin.(1) în cartea funciară și după modelul din Anexa nr.2, parte integrantă, iar cheltuielile necesare autentificării contractului de superficie la care se adaugă şi cheltuielile efectuate anterior înscrierii dreptului de proprietate privată al municipiului Moreni asupra terenului în cartea funciară sunt în sarcina Domnului Bratu Cătălin.
5. Domnul Bratu Cătălin este obligat să solicite emiterea autorizaţiei de construire privind construcţia pentru edificarea căreia se constituie dreptul de superficie, potrivit prezentei hotărâri şi să înceapă construirea în termen de cel mult un an de la data obţinerii contractului de constituirea dreptului de superficie.
6. Primarul municipiului Moreni va împuternici o persoană cu studii superioare din aparatul său de specialitate să semneze în fața notarului public în numele municipiului Moreni contractul de constituirea dreptului de superficie.
Art.3 - Cu punerea în aplicare şi aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează: Primarul municipiului Moreni prin aparatul său de specialitate și Domnul Bratu Cătălin.
Art.4 - Prezenta hotarare se comunică: Institutiei Prefectului Judetului Dambovita, Primarului Municipiului Moreni, Direcției Economice, Arhitectului Șef, Serviciului Impozite și taxe Locale, Serviciului Administraţie Publica Locală, Serviciului Valorificare Patrimoniu din cadrul Primariei Municipiului Moreni și Domnului Bratu Cătălin, domiciliat în Moreni, strada 22 Decembrie 1989, nr.20A, județul Dâmbovița.