Nr. 64 / 27.02.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind includerea în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Moreni, județul Dâmbovița a bunului imobil: “Strada 22 Decembrie 1989 Tronson 1”

Inițiator proiect

Gabriel PURCARU

Primarul municipiului

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

27 Februarie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al municipiului Moreni

Municipiul Moreni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 64 din 27.02.2025

privind includerea în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Moreni, județul Dâmbovița a bunului imobil: “Strada 22 Decembrie 1989 Tronson 1”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României,  republicată;
  2. art.3, art.4 și art.6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
  3. art.1 alin.(2), art.3, art.95 alin.(3), art.96, art.100, art.105 alin.(1), art.106 alin.(1) și alin.(2), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c), art.196 alin.(1) lit.a), art.240, art.243 alin.(1) lit.a), art.286 alin.(4), art.289 alin.(2), art.290 și Anexa 4 punct 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art.6 alin.(1)-(2) și alin.(3)  litera.a)-c)  din Hotărârea Guvernului nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor şi al judeţelor;
  5. Legea nr.259/2003 pentru declararea ca municipiu a oraşului Moreni, judeţul Dâmboviţa;
  6. art.24 alin.(3) și art.41 alin.(5) din Legea nr.7/1996, republicată-Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. art.858, art.863 lit.f)  din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
  8. art.3 lit a), art.4 lit.a),  art.5 lit.c),  art.8 alin.(1) lit.c) și art.9 lit.d) din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, cu modificările si completările ulterioare.
  9. Hotărârea Guvernului nr.2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările si completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Raportul de specialitate al Serviciului Valorificare Patrimoniu nr.3858/2025;  
  2. Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Moreni;
  3. Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.33/28.03.2019 pentru aprobarea Nomenclatorului stradal al Municipiului Moreni, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.33/13.02.2025 privind clasificarea unui drum de interes local ca stradă și atribuirea denumirii de ”Strada  22 Decembrie  1989 Tronson 1”,  municipiul Moreni, județul Dâmboviț;
  5. Hotararea Consiliului Local Moreni nr.34/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Funcționare a Consiliului Local Moreni;

Luând act de:

a)     Referatul de aprobare înregistrat sub nr.3857/2025;

b)   Procesul verbal nr.3856/24.02.2025 întocmit de Comisia specială de inventariere a domeniului public al Municipiului Moreni ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului moreni

întrunit în a 4-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1- (1) Se declară bun de uz și interes public local și se include  în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Moreni, județul Dâmbovița, bunul imobil având denumirea: “Strada 22 Decembrie 1989 Tronson 1“, descris în documentația cadastrală - Anexa nr.1 și  având datele de identificare după cum urmează: 

Secțiunea I – Bunuri imobile

Codul

de

clasificare

Denumirea

Bunului

 

 

Elemente de identificare

Anul dobândirii

și/sau al dării în folosință

Valoarea de inventar

(mii lei)

Situaţia juridică actuală

1

2

3

4

5

6

 

1.3.7.3.

 

 

Strada 22 Decembrie 1989 Tronson 1

Imobil - stradă,  categorie IV de folosință locală, compus din teren intravilan, categorie de folosință drum, cu îmbrăcăminte din beton de ciment,  suprafață     măsurată: 3174 mp, lungime: 254 m,     lățime medie: 8 m. Traseu: punct de început: IE 73791- Strada 22 Decembrie 1989 la Vest , punct de sfârșit: IE 75124 –Strada Crângului la Nord.  Vecinătăți:  conform Plan de amplasament și delimitare  a imobilului.  

2025

 

 

 

 

       561,893    

 

 

 

Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997, republicată, privind regimul drumurilor, cu modificările si completările ulterioare; 

Hotărârea Consiliului Local Moreni 33/13.02.2025; Hotărârea  Consiliului Local Moreni nr.64/27.02.2025

(2) - Direcția Economică va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă cu privire la inventarul bunurilor publice care aparțin municipiului Moreni, potrivit alin.(1) 

Art.2 - Bunul imobil evidențiat la art.1 alin.(1) nu face obiectul unor litigii cu privire la apartenența acestuia la domeniul public al municipiului Moreni; nu este grevat de sarcini și nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privata sau de restituire depuse în temeiul actelor normative care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Roman în perioada 6 Martie 1945 – 22 decembrie 1989. 

Art.3 -  Prezenta hotărâre este adoptată în scopul înscrierii definitive a dreptului de proprietate publică asupra bunului imobil evidențiat la art.1 alin.(1)  în cartea funciară a localității Moreni, județul Dâmbovița. 

Art.4 – Ulterior realizării operațiunilor de carte funciară, bunul imobil evidențiat la art.1 alin.(1)  face obiectul actualizarii Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Moreni, județul Dâmbovița, conform procedurii prevazute de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare și a Normelor tehnice pentru intocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, orașelor, al municipiilor și al județelor aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.392 /2020. 

Art.5 - Cu punerea în aplicare şi aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Moreni prin Arhitectul Şef, Direcția Economică, Serviciul Valorificare Patrimoniu, Serviciul Administratie Publică Locală (pentru viză de legalitate) și Serviciul Achiziții Publice, Proiecte.

Art.6 - Prezenta hotărare se comunică: Instituției Prefectului Județului Dambovița, Primarului Municipiului Moreni, Arhitectului Șef, Direcției Economice, Serviciului Valorificare Patrimoniu, Serviciului Administrație Publică Locală și Serviciului Achiziții Publice, Proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Moreni și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet a instituției.  

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Dorin-Darian NEDELCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MORENI,

Carmen POPESCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 64 / 27.02.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității calificate a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 12
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 15
4 Numărul voturilor „PENTRU” 15
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 64 / 27.02.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 27.02.2025
2 Comunicarea către primar 10.03.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 12.03.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 11.03.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 27.02.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 27.02.2025