Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 155 / 02.06.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind vânzarea prin procedura licitației publice a terenului intravilan, curți-construcții, cu suprafata de 99 mp, proprietate privată a Municipiului Moreni, situat la adresa: Moreni, strada Teiș, f.nr., județul Dâmbovița

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Raport Valorificare Patrimoniu

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al municipiului Moreni

Municipiul Moreni

Proiect de hotărâre

Nr. 155 din 02.06.2025

privind vânzarea prin procedura licitației publice a terenului intravilan, curți-construcții, cu suprafata de 99 mp, proprietate privată a Municipiului Moreni, situat la adresa: Moreni, strada Teiș, f.nr., județul Dâmbovița

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.15 alin.(2), art.120 alin.(1) și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României, republicată;
  2. art.3, art.4, art.6 paragraf 1 și art.9 paragraf 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; 
  3. art.1 alin.(2), art.3, art.95 alin.(3), art.96, art.100, art.105 alin.(1), art.106 alin.(1) și alin.(2), art.108 lit.”e”, art.129 alin.(2) lit.”c” și alin.(6) lit.”b”, art.155 alin.(1) lit.c) şi alin.(4) lit.d), art.240, art.243 alin.(1) lit.a) și art.363 alin.(1) și alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art.557 alin.(2)  din Legea nr.287/2009, Republicată, privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare; 

Ținând cont de:

  1. Raportul de specialitate al Serviciului Valorificare Patrimoniu nr.10938/2025;  
  2. Raportul de evaluare  întocmit  de expert autorizat  ANEVAR  Raicu Stelian Mihăiță;
  3. Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Moreni;
  4. Hotararea Consiliului Local Moreni nr.34/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Funcționare a Consiliului Local Moreni;

Luând act de:

a)     Referatul de aprobare înregistrat sub nr.10716/2025;

b)    Certificatul de urbanism nr.118/2025  emis de Primăria Moreni;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (2) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului moreni

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 (1) - Se aprobă atestarea în domeniul privat al municipiului Moreni, județul Dâmbovița a imobilului teren intravilan, curți-construcții, cu suprafață 99 mp, cu valoarea de inventar 2910,6 lei, situat în tarlaua nr.91, parcela nr.3989, la adresa: Moreni, judeţul Dâmboviţa, strada Teiș, f.nr., conform documentației cadastrale care constituie Anexa nr.1, parte integrantă.

(2) – Potrivit art. 557 alin.(2) Cod Civil, prezenta hotărâre atestă calitatea de proprietar a municipiului Moreni, judeţul Dâmboviţa asupra imobilului potrivit  alin.(1).

(3) - Direcția Economică-Primaria Moreni va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă cu privire la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al municipiului Moreni potrivit alin.(1).

Art.2 - Se aproba vânzarea prin licitație publică cu ofertă în plic închis a terenului  potrivit art.1 alin.(1), în următoarele condiții:

  1. Organizarea licitației se realizează după înscrierea dreptului de proprietate privată al municipiului Moreni, judeţul Dâmboviţa asupra terenului în evidențele de  carte funciară. 
  2. Procedura de licitație se organizează de Municipiul Moreni  în calitate de autoritate contractantă prin serviciile și direcțiile din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Moreni cu respectarea etapei de transparență potrivit   Art.363 alin.(1), coroborat cu prevederile Art.335 alin.(1)-(4) si (7)-(14) Cod administrativ.
  3. Vânzarea se finalizează prin atribuirea unui contract de vanzare-cumparare. 
  4. Criteriul  de atribuire a contractului de vânzare-cumpărare  este: “cel mai mare preț “. 
  5. În aplicarea prevederilor art.363 alin.(6) Cod administrativ, prețul minim al vânzării, de pornire a licitației publice este 1100 euro, preț stabilit la valoarea cea mai mare dintre preţul de piaţă determinat potrivit Raportului de evaluare întocmit  la data de 08.05.2025 de evaluator autorizat ANEVAR Raicu Stelian Mihăița - nr.legitimatie 18211/2025, Raport de evaluare care constituie  Anexa nr.2, parte integrantă şi valoarea de inventar a terenului  potrivit art.1 alin.(1). 
  6. Garanția de participare la licitație este 110 euro (reprezinta 10% din preţul minim al vânzării) stabilită potrivit  art.363 alin.(5) - Cod administrativ.
  7. Evaluarea ofertelor și soluționarea contestațiilor se vor  realiza de comisii constituite  prin dispoziţia Primarului municipiului Moreni  și compuse din funcționari publici din aparatul de specialitate al Primarului municipiului Moreni.   
  8. Contractul de vânzare–cumpărare se perfectează în formă autentică, iar cheltuielile perfectarii contractului de vânzare- cumpărare în formă autentică (la care se adaugă şi cheltuielile efectuate anterior organizării licitaţiei privind înscrierea dreptului de proprietate privată al municipiului Moreni  în evidențele de carte funciară asupra terenului potrivit  punct 1. sunt în sarcina persoanei care adjudecă   licitația publică, care va avea și calitatea de cumpărătoare.
  9. Primarul municipiului Moreni va împuternici o persoană cu studii superioare din aparatul său de specialitate să semneze în numele municipiului Moreni contractul de vânzare–cumpărare.
  10. Soluționarea litigiilor în legatură cu procedura de atribuire a contractului de vanzare-cumparare sunt de competența Secţiei  II Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Dâmbovița.

Art.3  - Se aproba Documentaţia de atribuire a contractului de vanzare-cumparare pentru imobilul care se vinde  descris la art.1 alin.(1) în forma elaborată în Anexa nr.3.  Documentația de atribuire se pune  la dispoziţia persoanei interesate care a înaintat o solicitare catre Primaria Moreni în acest sens, gratuit,  pe suport hârtie  și/sau e - mail la adresa indicată în solicitare. 

Art.4 - Cu punerea în aplicare şi aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Moreni prin Serviciul Valorificare Patrimoniu, Serviciul Administratie Publică  şi Direcția Economică. 

Art.5 - Prezenta hotărare se comunică: Instituției Prefectului Județului Dâmbovița, Primarului Municipiului Moreni, Direcției Economice, Serviciului Valorificare Patrimoniu și Serviciului Administrație Publică Locală din cadrul Primăriei Municipiului Moreni și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet a instituției .  

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI MORENI

Gabriel PURCARU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MORENI

Carmen POPESCU

Rezultate voturi