Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 181 / 15.12.2021
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea cuantumului taxei de habitat, cu destinație specială de salubrizare pentru anul 2022

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Raport Taxe și Impozite

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al municipiului Moreni

Municipiul Moreni

Proiect de hotărâre

Nr. 181 din 15.12.2021

privind aprobarea cuantumului taxei de habitat, cu destinație specială de salubrizare pentru anul 2022

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.129 alin (2) lit b și alin.(4) lit.c din Ordonanţă de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;   
  2. art.121 alin.(1) și alin(2) din Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr.429/2003;
  3. art.5 alin.7 litera i și art.9 alin.10 litera (v) din Statutul Asociaţiei, cu modificările si completările ulterioare;
  4. art.2 alin.(1), art.6 alin.(1) litera k, art.8 alin.2 și art.25 litera (a) din Legea nr.101/2006  privind serviciile de salubrizare a localitatilor, cu modificările si completările ulterioare;  ;
  5. art.484, art.485 din Legea nr.227/08.09.2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare
  6. Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările  si completările ulterioare; 

Ținând cont de:

  1. Raportul de specialitate  nr. 15588/2021, întocmit de  Serviciul Impozite şi  Taxe;
  2. Hotărârea A.D.I nr.348/22.11.2021 privind stabilirea si aprobarea cuantumului taxei de habitat la nivel județean, cu destinație specială de salubrizare pentru anul 2022 ;
  3. Hotărârea A.D.I nr.349 /22.11.2021 privind  Metodologia de instituire și colectare a taxei de habitat la nivel județean, cu destinație specială de salubrizare
  4. Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Moreni;
  5. Hotararea Consiliului Local Moreni nr.34/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Funcționare a Consiliului Local Moreni;

Luând act de:

a)  Referatul de aprobare nr.15587/2021;

b) Actul constitutiv și  Statutul ASOCIAȚIEI DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ,,MANAGEMENT INTEGRAT AL DEȘEURILOR ÎN JUDEȚUL DÂMBOVIȚA’’ cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. f) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului moreni

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 - (1) Se aprobă  cuantumului taxei de habitat pentru lunile ianuarie și februarie 2022 la nivelul anului 2021, așa cum a fost stabilită și aprobată prin Hotărârea ADI nr.330/17.12.2020, după cum urmează :

a. 21 lei/lună/gospodarie (incluzând comisionul de administrare de 1,25 lei/lună/gospodarie);

b.12 lei/lună/gospodarie pentru persoanele care locuiesc singure într-o gospodărie și străinaşii care domiciliază in judeţul Dâmbovița si în afara județului, care au gospodării pe raza județului Dâmbovița (incluzând comisionul de administrare de 0,714 lei/lună/gospodarie);

c. 12 lei/lună pentru gospodăriile nelocuite, unde nu s-a dezbătut succesiunea, dar există moştenitori (incluzând comisionul de administrare de 0,714 lei/lună/gospodarie);

d. 100 lei/lună/institutii publice finanţate de la buget (incluzand comisionul de administrare 5,95 lei/lună/instituţie);

e. 40 lei pentru: 

- ONG-urile care nu sunt scutite conform prevederilor Codului Fiscal;

- biserici, case de rugăciuni și cimitire, pentru care taxa de habitat nu este suportată de administrația publică locală.

- biserici, case de rugăciuni și cimitire, pentru care taxa de habitat este suportată de administrația publică locală, caz în care administrația publică locală achită taxa prevăzută;

Agenţii economici care generează deşeuri menajere, municipale şi similare şi nu au contract incheiat cu operatorii autorizaţi de colectare si transport care operează pe raza Judeţului Dâmboviţa vor fi taxaţi  cu 40 lei / lună, conform taxei  operatorului care are exclusivitate pe raza judeţului.

 - Agenţii economici care işi desfasoară activitatea la mai multe puncte de lucru vor achita c/val taxei pentru fiecare punct de lucru.

 - Agenţii economici care nu au încheiat contract cu operatorii autorizaţi de colectare si transport vor achita taxa de 40 lei / lună prin operatorul de colectare si încasare, SC Electrica Furnizare SA, suportând şi comisionul de încasare.

(2) Comisionul de încasare se va deduce din încasările efectuate de la agenții economici.

(3) Gospodăriile ale caror proprietari sunt plecaţi impreună cu familia în străinatate datorează o taxă de habitat in cuantum de 8 lei/lună/gospodarie (incluzand comisionul de administrare 0,476 lei/lună/gospodarie);

(4) Gospodariile care deţin două sau mai multe contoare electrice la aceeaşi adresă şi deservesc o singură familie vor datora o singură taxa de habitat.

(5) Consiliile locale pot adopta hotărâri prin care să acorde facilităţi şi scutiri   de la plata taxei de habitat pentru persoanele aflate in situaţiile prevăzute de art. 485  din  Codul   Fiscal, precum si persoanele beneficiare de ajutor social conform Legii nr.416/2001 cu modificările si completările ulterioare;

(6) În conformitate cu prevederile Codului Fiscal se scutesc de la plata taxei de habitat persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate și reprezentanții legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat și ai minorilor încadrați în gradul I de invaliditate, în cazul în care sunt titulari ai contractului de furnizare a energiei electrice și numai dacă locuiesc efectiv la acea adresă. 

(7) Aceleași prevederi se vor aplica și veteranilor de război, văduvelor de război și văduvelor necăsătorite ale veteranilor de război, persoanelor prevăzute la art.1 din Decretul – lege nr.118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și persoanelor fizice prevăzute la art.1 din Ordonanța Guvernului nr.105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(8) Gospodăriile din zonele temporar  inaccesibile utilajelor mecanizate de colectare a deşeurilor menajere, din cauza unor fenomene naturale imprevizibile sunt scutite temporar de la plata taxei de habitat până la indepartarea efectelor evenimentului respectiv.

(9) Tot astfel, pentru gospodăriile din zonele inaccesibile utilajelor mecanizate de colectare a deşeurilor menajere, din cauza situarilor în zone cu asemenea caracteristici, conform proceselor verbale încheiate între reprezentanţii U.A.T., A.D.I. şi operatorul de colectare, taxa de habitat va fi 9 lei, deşeurile menajere fiind depuse si ridicate din platformele de colectare.

(10) Situaţia zonelor din această categorie va fi actualizată anual si confirmată de operatorul de colectare.

(11) Sunt scutite de la plata taxei de habitat gospodăriile nelocuibile (aflate în stare avansată de degradare, în curs de construcție, dărâmate, garaje, magazii). În această situație se va formula o cerere la unitatea administrativ teritorială. Constatarea ca imobilul este nelocuibil se face prin verificare pe teren de către o comisie formată din reprezentanții unității administrativ teritoriale și reprezentanții Aparatului tehnic.

(12) Scutirile acordate în condițiile art.6 din hotărârea ADI nr.330/17.10.2020 precum și cele acordate în baza Hotărârii A.D.I. nr.122/18.06.2013 sunt valabile pe o perioadă de 1 an, cu drept de prelungire anual, în baza tabelului nominal transmis de UAT-uri, dacă condițiile nu s-au modificat.

(13) Înainte de expirarea perioadei prevăzute la art.9 (a) se va formula o nouă cerere de scutire/reducere/facilitate, către UAT-ul de care aparține gospodăria respectivă, în cazul în care nu s-a transmis către A.D.I. tabelul nominal cu reînnoiri privind taxa de habitat.

(14) În cazul în care nu s-a formulat, în termen, o nouă cerere de scutire (facilitate), sau nu s-a transmis tabelul cu reînnoiri de către UAT-uri, va fi datorată o taxă de habitat în cuantum de 21 lei / lună.

(15) Excepție fac următoarele categorii de scutiri, care vor fi aplicate pe perioadă nedeterminată, cu obligația UAT-urilor de a transmite Aparatului Tehnic al A.D.I. orice modificare apărută:

1. gospodăriile care dețin mai multe contoare de energie electrică la aceeași adresă și deservesc o singură familie;

2. gospodăriile nelocuibile (aflate în stare avansată de degradare, dărâmate, în curs de construcție);

3. anexe, magazii, garaje, grădini, sau alte construcții care nu au destinația de locuință;

4. instituțiile publice, agenții economici, ONG-urile (inclusiv bisericile, casele de rugăciuni și cimitirile) în următoarele cazuri:  

- dacă dețin mai multe contoare de energie electrică la aceeași adresă;

- dacă au sedii sau puncte de lucru închise;

- dacă au contracte directe cu prestatorii de sevicii specializați și autorizați pentru ridicarea, transportul, depozitarea și neutralizarea deșeurilor produse;

- casele parohiale nelocuite și anexele bisericești.

(16) De asemenea, aceeași perioadă de valabilitate se va aplica și pentru gospodăriile aflate în zone inaccesibile utilajelor mecanizate de colectare a deșeurilor menajere, din cauza situărilor în zone cu asemenea caracteristici.

Art.2 - Începand cu data de 01.03.2022, se stabileşte cuantumul taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare aplicabilă in Municipiul Moreni, judeţul Dâmboviţa, astfel:

  • 32 lei/lună/gospodărie pentru persoanele fizice proprietare ale gospodăriilor individuale;
  • 18 lei/lună/gospodărie pentru persoanele care locuiesc singure într-o gospodărie și străinaşii care domiciliază în judeţul Dâmboviţa și în afara judeţului, care au gospodării pe raza judeţului Damboviţa;
  • 18 lei/lună pentru gospodăriile nelocuite, unde nu s-a dezbătut succesiunea, dar există moştenitori;
  • 14 lei/lună pentru gospodăriile din zonele calamitate și pentru gospodăriile din  zonele inaccesibile (permanent sau temporar) utilajelor mecanizate de colectare a  deşeurilor menajere;
  • 12 lei/lună pentru gospodăriile ale căror proprietari sunt plecaţi împreună cu familia în străinătate;
  • 152 lei/lună/instituții publice finanţate de la buget;
  • 61 lei/lună pentru agenţii economici, ONG-uri, biserici, case de rugăciuni şi cimitire  – care nu au contract cu operatorii licențiați/autorizați și, prin urmare, nu plătesc un tarif.

Art.3 -  Taxa de habitat include comisionul de administrare/încasare perceput de către prestatorul de servicii.

Art.4  - Prevederile Hotărârii A.D.I. nr.349/22.11.2021, privind   Metodologia de instituire și colectare a taxei de habitat la nivel județean cu destinație specială de salubrizare, au caracter obligatoriu și completează dispozițiile prezentei hotărâri.

Art.5 - Taxa specială încasată potrivit prezentei hotărâri, reprezintă venit la bugetul local si se foloseşte pentru finanţarea cheltuielilor privind plata de disponibilitate datorată pentru serviciile prestate cetatenilor din municipiul Moreni, respectiv pentru achitarea operatorului de facturare si încasare a taxei. 

Art.6 - Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se obligă Primarul municipiului Moreni prin Direcția Economică și Compartimentul taxe și impozite din cadrul Primăriei municipiului Moreni. 

Art.7 - Prezenta hotărâre se comunică: Instituţia Prefectului Judeţului  Dambovita,  Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, Primarului  Municipiului  Moreni și  Direcţiei  Economice din cadrul Primăriei Municipiului  Moreni  si se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe pagina de internet a instituției.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI MORENI

Constantin DINU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MORENI

Carmen POPESCU

Intervenții în cadrul ședinței

Comisiile de specialitate au informat despre punctul de vedere avut în cadrul Şedinţelor de Comisii cu privire la proiectul de hotărâre.

Comisia economică – a dat aviz favorabil proiectului de hotărâre sus menţionat.

Comisia juridică -  a dat aviz favorabil proiectului de hotărâre sus menţionat.

Comisia de urbanism şi amenajarea teritoriului - a dat aviz favorabil proiectului de hotărâre sus menţionat. 

Comisia de învăţământ, cultură – a dat aviz favorabil proiectului de hotărâre sus menţionat.


Rezultate voturi