Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 105 / 24.06.2022
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Moreni, județul Dâmbovița a bunul imobil ” Policlinica nr. 2” situat la adresa: municipiul Moreni, Strada 22 Decembrie 1989, nr.10, județul Dâmbovița

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

  • Comisia 4

Raportul compartimentelor de resort

Raport Valorificare Patrimoniu

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al municipiului Moreni

Municipiul Moreni

Proiect de hotărâre

Nr. 105 din 24.06.2022

privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Moreni, județul Dâmbovița a bunul imobil ” Policlinica nr. 2” situat la adresa: municipiul Moreni, Strada 22 Decembrie 1989, nr.10, județul Dâmbovița

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.129 alin.(2) lit.c) și alin.(6) lit.c) și art.361 alin.(2) si (3)   din Ordonanţă de Urgenţă   nr.57/2019  privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legea nr. 259/2003 pentru declararea ca municipiu a oraşului Moreni, judeţul Dâmboviţa;
  3. art.864 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. art.1 și art.2 din O.G. nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale;
  5. Cap.III art.22 din Hotărârea Guvernului nr.909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. Poziţia 442 sectiunea g) din Anexa nr. 3 - la Hotărârea Guvernului nr. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa, cu modificările şi completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Raportul de specialitate al Serviciului Valorificare Patrimoniu nr.8094/2022;  
  2. Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.58/20.08.1999 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public Moreni, modificata prin Anexa nr.3 la Hotărârea Consiliului Local Moreni nr. 25/30.05.2003 și prin Hotărârea   Consiliului Local Moreni nr.32/24.03.2022 privind atestarea modificării inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Moreni cu referire  la bunul   imobil  situat la  adresa: municipiul Moreni, Strada  22 Decembrie 1989, nr.10. 
  3. Avizele favorabile ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Moreni;
  4. Hotararea Consiliului Local Moreni nr.34/2020 privind aprobarea Regulamentului de Organizare si Funcționare a Consiliului Local Moreni;

Luând act de:

a)    Referatul de aprobare înregistrat la  nr. 8093/2022; 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului moreni

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 - (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Moreni, județul Dâmbovița a bunului imobil ”Policlinica nr.2”, cu număr cadastral 74547, Carte funciară 74547 U.A.T. municipiul Moreni, județul Dâmbovița, situat la adresa: Municipiul Moreni, Strada 22 Decembrie 1989, nr.10, județul Dâmbovița, bun imobil însușit în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Moreni, județul Dâmbovița prin Hotărârea Consiliului Local Moreni  nr.58/20.08.1999, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.25/30.05.2003 și Hotărârea Consiliului Local Moreni nr.32/24.03.2022) și atestat la Secțiunea I “Bunuri mobile “, poziția nr.512 potrivit Anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.1350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Dâmboviţa, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Dâmboviţa, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr.1975/2004),  bun imobil având datele de identificare descrise în tabelul - Anexa nr.1 și în documentația cadastrală - Anexa nr.2, părți integrante.

(2) Direcția Economică va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa contabilă cu privire la bunurile publice/private care aparțin  municipiului Moreni potrivit alin.(1).

Art.2 - Se aprobă încetarea uzului/interesului public local asupra bunului imobil ”Policlinica nr.2” care trece din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Moreni, județul Dâmbovița, potrivit Art.1 alin.(1), având în vedere: 

  1. starea de degradare foarte avansată și  durata de funcționare de 87 de ani, situație care implică măsuri de consolidare semnificative asupra imobilului, cu costuri ridicate și impact semnificativ asupra bugetului local al Municipiului Moreni; 
  2. necesitatea valorificării imobilului prin vânzare cu aplicarea procedurii licitației publice în vederea atragerii la bugetul local al Municipiului Moreni a unor venituri suplimentare;

Art.3 - Bunul imobil ”Policlinica nr.2” care trece din domeniul public în domeniul privat al U.A.T. Municipiul Moreni, județul Dâmbovița, potrivit Art.1 alin.(1) nu face obiectul vreunui litigiu; nu este grevat de sarcini si nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privata sau de restituire depuse în temeiul actelor normative care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Roman în preioada 6 Martie 1945 – 22 decembrie 1989. 

Art.4 (1) - Se aprobă valorificarea prin vânzare a bunului imobil ”Policlinica nr.2”, având datele  de  identificare  descrise în tabelul - Anexa nr.1 și în documentația cadastrală - Anexa nr.2, prin atribuirea unui contract de vanzare-cumparare cu aplicarea  procedurii licitației publice cu  oferta în plic închis. 

(2) - Printr-o hotărâre ulterioară vor fi stabilite: condițiile vânzării, documentaţia de atribuire a contractului de vanzare-cumparare și prețul minim de vânzare prin licitație publică-preț care se va stabili în urma însuşirii acestuia conform unui raport de evaluare care va fi întocmit de un evaluator autorizat ANEVAR, raport al cărui cost va fi suportat din bugetul local al municipiului Moreni. 

Art.5 - Prevederile  Art.3 se aplică după finalizarea demersurilor necesare la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Dâmbovița pentru efectuarea modificărilor corepunzătoare în evidențele de cadastru si publicitate imobiliară, privind înscrierea definitivă a dreptului de proprietate privată în Cartea funciară 74547 U.A.T. municipiul Moreni, județul Dâmbovița cu privire la bunului  imobil  ”Policlinica nr.2”, și după  întocmirea raportului potrivit Art.3 alin.(1).  

Art.6 - Serviciul Administrație Publică Locală va solicita Instituției Prefectului Județului Dâmbovița documentul din care rezulta ca asupra  prezentei hotărâri a fost  exercitat   controlul de legalitate.

Art.7 - Cu punerea în aplicare şi aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul municipiului Moreni prin Arhitectul sef, Directia Tehnică, Directia Economică, Serviciul Valorificare Patrimoniu  si Serviciul Administratie Publică Locală  din cadrul Primariei Municipiului Moreni  .  

Art.8 - Prezenta hotarare se comunică: Institutiei Prefectului Judetului Dambovita, Primarului Municipiului Moreni, Arhitectului sef, Directiei Tehnice, Directiei Economice, Serviciului Valorificare Patrimoniu si Serviciului Administratie Publică Locală  din cadrul Primariei Municipiului Moreni.  

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI MORENI

Constantin DINU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI MORENI

Carmen POPESCU

Rezultate voturi