Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 17 / 28.02.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea prelungirii contractului de comodat nr. 9217 din 03.04.2014 încheiat între Consiliul Local al comunei Brazi și S.C. Aquasal Utilserv S.R.L, societate comercială având ca asociat unic Comuna Brazi, județul Prahova

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Brazi

Comuna Brazi

Proiect de hotărâre

Nr. 17 din 28.02.2024

privind aprobarea prelungirii contractului de comodat nr. 9217 din 03.04.2014 încheiat între Consiliul Local al comunei Brazi și S.C. Aquasal Utilserv S.R.L, societate comercială având ca asociat unic Comuna Brazi, județul Prahova

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- art. 129 alin.(1), alin.(2) lit.c) si alin.(6) lit.b),  art.349 – 351 și art.362 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

-art.2146–2157 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;


Ținând cont de:

-Contractul  de comodat nr. 9217 din 03.04.2014  încheiat între Consiliul Local al comunei Brazi și S.C. Aquasal Utilserv S.R.L, societate comercială având ca asociat unic  Comuna Brazi, județul Prahova;

-adresa societății S.C. Aquasal Utilserv S.R.L, societate comercială având ca asociat unic  Comuna Brazi, județul Prahova,   prin care solicită prelungirea contractului de comodat  nr.9217 din 03.04.2014,  pe o perioada de 10 ani, pentru imobilul situat in comuna Brazi, sat Brazii de Jos, str. Teilor nr.30, inscris in cartea funciara cu nr. 3741/Brazi, sub nr.cadastral 10.917, in suprafata de 90,62 mp (suprafata utila), unde aceasta are sediul social;


Luând act de:

-referatul de aprobare al Primarului comunei Brazi prin care se propune prelungirea  contractului   de comodat nr. 9217 din 03.04.2014   încheiat între Consiliul Local al comunei Brazi și S.C. Aquasal Utilserv S.R.L, societate comercială având ca asociat unic  Comuna Brazi, județul Prahova;  

-raportul de specialitate al compartimentului de resort cu privire la prelungirea  contractului   de comodat nr. 9217 din 03.04.2014   încheiat între Consiliul Local al comunei Brazi și S.C. Aquasal Utilserv S.R.L;  

-rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Brazi;

-avizul secretarului general al comunei Brazi, județul Prahova;


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei brazi

adoptă prezenta hotărâre.

                  Art. 1  (1) Se aprobă prelungirea Contractului de comodat nr. 9217 din 03.04.2014 încheiat între Consiliul Local al comunei Brazi, județul Prahova și societatea S.C. Aquasal Utilserv S.R.L., societate comercială având ca asociat unic  Comuna Brazi, pentru imobilul situat in comuna Brazi, sat Brazii de Jos, str. Teilor nr.30, inscris in cartea funciara cu nr. 3741/Brazi, sub nr.cadastral 10.917, in suprafata de 90,62 mp (suprafata utila), unde societatea are sediul social și al cărui termen va expira la data de 3 aprilie 2024.

                   (2) Prelungirea duratei contractului de comodat se va face prin Act adițional la contractul de comodat. 

             Art. 2 (1) Se împuternicește Primarul comunei Brazi, județul Prahova să semneze în numele consiliului local Actul adițional la contractul de comodat.

                    (2) Perioada pentru care se aprobă prelungirea contractului de comodat este de 10 ani, cu începere de la data de  3 aprilie 2024.

                    (3) Cheltuielile legate de întreținerea imobilului potrivit destinației sale vor fi suportate de titularul dreptului de folosință gratuită.

                  Art. 3 (1) Societatea  S.C. Aquasal Utilserv S.R.L., în calitate de titular al dreptului de folosinţă gratuită are următoarele obligaţii:

                    - să folosească bunul potrivit destinaţiei în vederea căreia i-a fost acordată folosinţa gratuită;

                    - să permită accesul reprezentantilor Consiliului local al comunei Brazi  pentru efectuarea controlului asupra bunului;

                    - să nu modifice bunul, în parte ori în integralitatea lui;

                  - la încetarea folosinţei gratuite, să restituie bunul în starea în care l-a primit, în afară de ceea ce a pierit sau s-a deteriorat din cauza vechimii, şi liber de orice sarcini.

                    (2) Folosința dobandită   în baza prezentei hotărâri nu poate fi transmisă, nici oneros şi nici cu titlu gratuit, unei alte persoane.

                  (3) Titularul dreptului de folosinţă gratuită are obligaţia de a informa consiliul local cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate, precum şi la existenţa unor cauze sau iminenţa producerii unor evenimente de natură să conducă la imposibilitatea exploatării bunului.

            Art. 4 (1) Nerespectarea obligațiilor  prevazute la art. 2 de către titularul dreptului de folosinţă gratuită constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni și se sancționează cu amendă, în cuantumul prevăzut la art. 352 din Codul administrativ.

             (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către persoane împuternicite, cu atribuţii de control. Contravenţiilor le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

                  Art. 5  Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul comunei Brazi, județul Prahova și de compartimentele cu atribuții în domeniu din cadrul aparatului de specialitate al primarului,  iar hotărârea se aduce la cunostință publică și se comunică, în condițiile legii, persoanelor și autorităților interesate prin grija  secretarului general al unității administrativ-teritoriale.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BRAZI

Leonaș RADU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BRAZI

Georgeta ENESCU

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi