HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 23 din 30.04.2026
privind aprobarea indexării impozitelor și taxelor locale pentru anul 2027 cu rata inflației
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
1) art. 56, art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) și (2) și art. 139 alin. (2) din Constituția României, republicată;
2) articolul 4 și articolul 9 paragraful 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
3) art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
4) art. 1 alin. (2), art. 3, art. 6-13, art. 75, art. 84, art. 85, art. 87, art. 95 alin.(2), art.96, art. 98, art. 104 alin.(1) lit. k) art. 105 alin.(1), art. 106, art. 110 art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) coroborat cu alin. (4) lit. c), art.197, art.198, art. 199, art. 200, art. 240 și art. 243, lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
6) art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 și art. 761 alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
7) art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale titlului IX, în special art. 491 coroborate cu cele ale art.493 alin. (7) si art. 495 lit. e) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
8) Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare;
9) art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
10) art. 3 alin. (2), art. 31, art. 40-49 și art. 80-83 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare;
11) art 7 din Legea nr.52/2003 privind transparenţă decizională în administraţia publică locală, republicată, cu modificările și completările ulterioare
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei breznița-ocol
întrunit în a 18-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. – Se aprobă indexarea cu rata inflației de 7,3 % a impozitelor şi taxelor locale precum şi a taxelor speciale aferente anului 2027.
Art. 2. Prezenta hotărâre intră ȋn vigoare la data de 01.01.2027, va sta la baza Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul 2027, alaturi de prevederile Codului fiscal si de procedura fiscala, precum si de actele normative subsecvente in vigoare.
Art. 3. Operațiunea de stabilire a sumelor datorate bugetului local se face prin rotunjire la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin reducere când fracțiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani și prin majorare când fracțiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari, aplicându-se regulile de rotunjire prevăzute în titlul IX punctul 11 lit. n) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 4. Cu ducerea la indeplinire a prezentei hotărâri se insarcineaza primarul comunei Breznita Ocol, prin aparatul sau de specialitate, iar persoanele interesate pot face contestaţie în condițiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare .
.Art.5. Prezenta hotarare se comunica Institutiei Prefectului-Judetul Mehedinti, Primarului comunei Breznita Ocol, tuturor celor interesati si se aduce la cunostinta publica prin publicarea ei in Monitorul oficial local.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Iulian-Doruț DÎRPEȘ
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BREZNIȚA-OCOL,
Valeria-Nicoleta MUSCHICI