Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 29 / 21.05.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea inițierii procedurii de cumpărare a unui imobil teren cu o suprafață totală de aproximativ 7.500 mp, în scopul construirii unor obiective de interes local în comuna Chiajna

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartimentul Patrimoniu și Utilități Publice

Raport Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului

Forma inițiatorului

România

România

Județul Ilfov

Consiliul Local al comunei Chiajna

Comuna Chiajna

Proiect de hotărâre

Nr. 29 din 21.05.2026

privind aprobarea inițierii procedurii de cumpărare a unui imobil teren cu o suprafață totală de aproximativ 7.500 mp, în scopul construirii unor obiective de interes local în comuna Chiajna

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.  26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative;
  4. Art. 129, alin. (1), art. 133, art. 134, alin. (1) și art. 243, alin. (1), lit. a), din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 23345/20.05.2026, întocmit de către Primarul Comunei Chiajna;
  2. Raportul de specialitate comun nr. 23743/21.05.2026, întocmit de Compartimentul Urbanism și Amenajarea Teritoriului și Compartimentul Patrimoniu și Utilități Publice;
  3. Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Chiajna.

Luând act de:

  1. Hotărârea Consiliului Local Chiajna nr. 75/2016 pentru aprobarea regulamentului privind procedura de atribuire a contractelor care au ca obiect cumpărarea sau închirierea de imobile pentru Consiliul Local Chiajna.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei chiajna

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă inițierea procedurii de cumpărare a unui imobil teren intravilan în suprafață de aproximativ 7.500 mp, situat în comuna Chiajna, în scopul construirii unor obiective de interes local - adiacent străzii Stelelor. Terenul intravilan mai sus menționat va fi destinat realizării următoarelor obiective de investiții: unitate de învățământ, sală de sport, împrejmuire, anexe.

Art. 2 - În vederea stabilirii prețului de cumpărare al imobilului menționat la art. 1, se va întocmi un raport de evaluare de către un expert tehnic autorizat.

Art. 3 - Prețul de cumpărare nu va putea depăși valoarea rezultată din raportul de evaluare.

Art. 4 - Se aprobă achiziționarea de către Primăria comunei Chiajna a serviciilor de consultanță juridică pentru suport metodologic în cadrul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziție a unor imobile pentru Consiliul Local Chiajna.

Art. 5 - Membrii colectivului de coordonare desemnat în vederea atribuirii contractului de cumpărare a unui imobil teren și ai colectivului de soluționare a contestațiilor vor fi desemnați prin Dispoziție a Primarului Comunei Chiajna.  

Art. 6 - Se împuternicește Primarul comunei Chiajna, domnul Minea Mircea pentru semnarea actului de vânzare cumpărare.

Art. 7 - Primarul Comunei Chiajna, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri 

Art. 8 - Prezenta hotărâre se comunică Primarului comunei Chiajna şi Instituției Prefectului Județului Ilfov, în vederea executării controlului cu privire la legalitate și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial al comunei Chiajna, precum şi pe pagina de internet https://www.primariachiajna.ro.   

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CHIAJNA

Mircea MINEA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CHIAJNA

Ionel–Florin NAE

Intervenții în cadrul ședinței

Domnul consilier local Ion-Gabriel VLĂDĂU a formulat un amendament prin care a solicitat ca documentația aferentă proiectului de hotărâre să fie completată cu o propunere preliminară privind viitoarele investiții ce urmează a fi realizate pe terenul propus spre achiziție, respectiv un draft sau o prezentare conceptuală referitoare la școala, grădinița și sala de sport ce se intenționează a fi construite pe amplasament.

Totodată, domnul consilier a solicitat informații cu privire la existența unui studiu de fezabilitate care să justifice alegerea zonei respective pentru achiziția terenului, precum și motivele pentru care au fost excluse alte amplasamente posibile de pe raza localității.

Ca răspuns la solicitările formulate, domnul primar Mircea MINEA a precizat că alegerea amplasamentului propus a fost determinată de necesitatea unei distribuții echilibrate a infrastructurii educaționale la nivelul comunei, arătând că varianta analizată inițial în zona străzii Tineretului a fost abandonată întrucât ar fi generat o aglomerare semnificativă a traficului și ar fi amplasat noua unitate de învățământ prea aproape de Școala Gimnazială „Petru Rareș”.

Rezultate voturi