România

România

Județul Vaslui

Comuna Dragomirești

Comuna Dragomirești

STATUTUL UNITĂȚII ADMINISTRATIV-TERITORIALE

COMUNA DRAGOMIREȘTI,

JUDEȚUL VASLUI

 

 

Capitolul I - Prezentarea generală a unității administrativ-teritoriale

 

Capitolul II - Autoritățile administrației publice locale

 

Capitolul III - Căi de comunicații

 

Capitolul IV - Principalele instituții care își desfășoară activitatea pe raza teritorială a unității administrativ-teritoriale

 

Capitolul V - Funcțiuni economice ale unității administrativ-teritoriale

 

Capitolul VI - Bunurile din patrimoniul unității administrativ-teritoriale

 

Capitolul VII - Serviciile publice existente

 

Capitolul VIII - Atribuirea și schimbarea denumirilor de străzi, piețe și de obiective de interes public local

 

Capitolul IX - Societatea civilă, respectiv partidele politice, sindicatele, cultele și organizațiile nonguvernamentale care își desfășoară activitatea în unitatea administrativ-teritorială

 

Capitolul X - Participare publică

 

Capitolul XI - Cooperare sau asociere

 

Capitolul XII - Dispoziții tranzitorii și finale

 


 

Capitolul I 

Prezentarea generală a unității administrativ-teritoriale

 

Articolul 1

(1) Comuna Dragomirești este:

a) persoană juridică de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu;

b) subiect juridic de drept fiscal;

c) titulară a drepturilor și obligațiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparțin domeniului public și privat al acesteia, precum și din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condițiile legii.

(2) Comuna Dragomirești are sediul la adresa: Strada Principală DN 2F nr. 13, precum și codul de înregistrare fiscală 4226494.

 

Articolul 2

(1) Comuna Dragomirești are reședința în satul Dragomirești.

(2) Comuna Dragomirești se delimitează din punct de vedere teritorial:

-în partea de nord cu teritoriul Comunei Lipova, județul Bacău și Comunei Pungești, județul Vaslui;

-în partea de est cu teritoriul Comunei Ivănești, județul Vaslui;

-în partea de sud și sud-est cu teritoriul Comunei Voinești, județul Vaslui;

-în partea de vest cu teritoriul Comunei Colonești, județul Bacău;

-în partea de nord-vest cu teritoriul Comunei Plopana, județul Bacău.

(3) Comuna Dragomirești are în componență un număr de 12 localități rurale: Băbuța, Belzeni, Botoi, Ciuperca, Doagele, Dragomirești, Poiana Pietrei, Popești, Rădeni, Semenea, Tulești și Vladia.

(4) Comuna Dragomirești, potrivit legislației privind amenajarea teritoriului național, are rangul IV.

(5) Prezentarea descriptivă, respectiv suprafețele intravilanului și extravilanului, sunt prevăzute în anexa nr. 1 la prezentul statut.

 

Articolul 3

(1) Comuna Dragomirești dispune de o rețea hidrografică formată din: râuri, pârâuri și ape subterane.

(2) Pe teritoriul Comunei Dragomirești se regăsesc o floră și faună diverse.

(3) Comuna Dragomirești dispune de o diversitate de soluri.

(4) Denumirea râurilor, pârâurilor, a faunei și florei de pe raza teritorială a Comunei Dragomirești se regăsesc în anexa nr. 2 la prezentul statut.

 

Articolul 4

(1) Comuna Dragomirești are forma actuală din anul 1968.

(2) Prima atestare documentară a Comunei Dragomirești a fost în secolul al XVIII-lea.

(3) Evoluția istorică a Comunei Dragomirești se regăsește în anexa nr. 3 la prezentul statut.

 

Articolul 5

(1) Populația Comunei Dragomirești număra 4900 locuitori la recensământul din anul 2011.

(2) Componența și structura populației Comunei Dragomirești, se regăsește în anexa nr. 4 la prezentul statut.

(3) Aspectele privind numărul populației se actualizează în urma recensământului în vederea respectării dreptului cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba lor maternă în relația cu administrația publică locală și cu serviciile deconcentrate.

 

 

Capitolul II 

Autoritățile administrației publice locale

 

Articolul 6

(1) Autoritățile administrației publice locale sunt:

a) Consiliul Local al Comunei Dragomirești, reprezintă autoritate deliberativă de la nivelul Comunei Dragomirești. Consiliul Local al Comunei Dragomirești este format din 13 membri;

b) Primarul Comunei Dragomirești, Iacob Dănuț, ca autoritate executivă;

c) La nivelul Comunei Dragomirești, Consiliul Local a ales un viceprimar, numele acestuia fiind Grigori Vasilică care ulterior la 01.09.2021 si-a dat demisia si in locul acestuia fiind ales viceprimar Ungureanu Valter.

(2) Apartenența politică a consilierilor locali este următoarea:

  • 5 consilieri din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților;
  • 2 consilieri din partea Uniunii Salvați România;
  • 2 consilieri din partea Partidului Național Liberal;
  • 2 consilieri din partea Partidului Social Democrat;
  • 1 consilier din partea Partidului PRO România;
  • 1 consilier din partea Partidului Mișcarea Populară.

(3) Consiliul Local al Comunei Dragomirești s-a constatat prin Ordinul Prefectului județului Vaslui nr. 409/23.10.2020.

(4) Componența nominală, perioadele de exercitare a mandatelor aleșilor locali, precum și apartenența politică a acestora, începând cu anul 1996, sunt prevăzute în anexa nr. 5.a la prezentul statut, respectiv în anexa nr. 5.b la prezentul statut.

 

 

 

Articolul 7

(1) Autoritățile administrației publice locale au dreptul de a conferi și retrage titlul de cetățean de onoare persoanelor fizice române sau străine pentru Comuna Dragomirești.

(2) Autoritățile administrației publice locale au dreptul de a conferi certificatul de fiu/fiică al/a Comunei persoanelor fizice române sau străine pentru Comuna Dragomirești.

(3) Criteriile potrivit cărora autoritățile administrației publice locale au dreptul de a conferi și retrage titlul de cetățean de onoare persoanelor fizice române sau străine, precum și procedura aplicabilă pentru acordarea titlului și certificatului de fiu/fiică al/a Comunei Dragomirești se regăsesc în anexa nr. 6 la prezentul statut.

 

 

Capitolul III 

Căi de comunicații

 

Articolul 8

(1) Raza teritorială a Comunei Dragomirești este tranzitată de următoarea rețea de transport, potrivit prevederilor Legii nr. 363/2006 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea I - Rețele de transport, cu modificările și completările ulterioare:

a) rețeaua rutieră.

(2) Rețeaua de transport prevăzută la alin. (1) lit. a) este formată, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, din drumuri de interes național, drumuri de interes județean și drumuri de interes comunal, astfel cum sunt prezentate în anexa nr. 7 la prezentul statut.

 

 

Capitolul IV 

Principalele instituții care își desfășoară activitatea pe raza teritorială a unității administrativ-teritoriale

 

Articolul 9

(1) Rețeaua școlară de la nivelul Comunei Dragomirești, potrivit Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde numărul total de unități de învățământ de stat preuniversitar.

(2) Pe raza teritorială a Comunei Dragomirești își desfășoară activitatea un număr total de 16 unități de învățământ de stat preuniversitar.

(3) Unitățile de învățământ prevăzute la alin. (1), sunt prezentate în anexa nr. 8 la prezentul statut.

(4) Comuna Dragomirești susține unitățile de învățământ prevăzute la alin. (1) potrivit prevederilor Legii nr. 1/2011.

 

Articolul 10

(1) Pe raza teritorială a Comunei Dragomirești își desfășoară activitatea instituții de cultură.

(2) Pe raza teritorială a Comunei Dragomirești se organizează manifestări culturale.

(3) Tipul și denumirea instituțiilor de cultură și denumirea manifestărilor culturale se regăsesc în anexa nr. 8 la prezentul statut.

(4) Comuna Dragomirești poate participa la finanțarea manifestărilor culturale de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile și nerambursabile, contracte cu terții, potrivit legii.

 

Articolul 11

(1) Pe raza teritorială a Comunei Dragomirești se asigură următoarea formă de asistență medicală:

a) asistență medicală profilactică și curativă.

(2) Comuna Dragomirești poate participa la finanțarea activităților de asistență de sănătate publică de la bugetele locale, din venituri proprii, fonduri externe rambursabile și nerambursabile, contracte cu terții, potrivit legii.

(3) Asistența medicală prevăzută la alin. (1) lit. a) se realizează prin:

a) cabinete medicale ale medicilor de familie și de alte specialități.

(4) Lista cu numărul și denumirea unităților prin care se asigură asistența medicală sunt prezentate în anexa nr. 8 la prezentul statut.

 

Articolul 12

(1) Pe raza teritorială a Comunei Dragomirești se asigură servicii sociale definite potrivit art. 30 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Tipul serviciilor sociale asigurate în Comuna Dragomirești se regăsește în anexa nr. 8 la prezentul statut.

 

Articolul 13

(1) Pe raza teritorială a Comunei Dragomirești nu își desfășoară activitatea instituții de presă în domeniul presei scrise, media on-line sau media audiovizual.

 

Articolul 14

(1) Pe raza teritorială a Comunei Dragomirești nu își desfășoară activitatea cluburi ale copiilor, cluburi sportiv-școlare ori cluburi studențești, cluburi/asociații sportive.

 

 

Capitolul V 

Funcțiuni economice ale unității administrativ-teritoriale

 

Articolul 15

Principalele funcțiuni economice sunt prevăzute în anexa nr. 9 la prezentul statut.

 

 

Capitolul VI 

Bunurile din patrimoniul unității administrativ-teritoriale

 

Articolul 16

(1) Patrimoniul Comunei Dragomirești este compus din bunurile mobile și imobile care aparțin domeniului public și domeniului privat al Comunei Dragomirești, precum și din totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracter patrimonial.

(2) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul Comunei Dragomirești este în curs de actualizare și va fi atașat ca anexă la prezentul statut, după aprobarea lui prin Hotărâre a Consiliului Local, în conformitate cu prevederile art. 289 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Inventarul bunurilor aflate în patrimoniul Comunei Dragomirești se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică și se publică pe pagina de internet a Comunei Dragomirești, în secțiunea dedicată acestui statut.

 

 

Capitolul VII 

Serviciile publice existente

 

Articolul 17

Serviciile comunitare de utilități publice furnizate la nivelul Comunei Dragomirești sunt:

a) serviciul public de alimentare apă, furnizat de Consiliul Local al Comunei Dragomirești;

b) serviciul public de iluminat.

 

Articolul 18

Transportul și distribuția energiei electrice de pe raza teritorială a Comunei Dragomirești sunt furnizate de Delgaz Grid SA.

 

Articolul 19

Nu există momentan alimentare cu gaze naturale pe raza teritorială a Comunei Dragomirești.

 

Articolul 20

Administrarea domeniului public al Comunei Dragomirești este asigurată de către Consiliul Local al Comunei Dragomirești.

 

 

Capitolul VIII 

Atribuirea și schimbarea denumirilor de străzi, piețe și de obiective de interes public local

 

Articolul 21

(1) Comuna Dragomirești, atribuie sau schimbă denumirile de: străzi, piețe și de obiective de interes public local, precum și pentru obiective și instituții de interes local aflate în subordinea sa, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația în care, prin proiectele de hotărâri ale consiliilor locale, se propune atribuirea ca denumire a unor nume de personalități ori evenimente istorice, politice, culturale sau de orice altă natură ori schimbarea unor astfel de denumiri, aceste hotărâri vor putea fi adoptate numai după ce au fost analizate și avizate de comisia de atribuire de denumiri județeană, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Schimbarea denumirilor instituțiilor publice și a obiectivelor de interes județean, se face prin hotărâre a consiliului județean, cu avizul consiliului local pe al cărui teritoriu administrativ sunt amplasate instituțiile și obiectivele în cauză, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 48/2003, cu modificările și completările ulterioare.

 

 


 

 

Capitolul IX 

Societatea civilă, respectiv partidele politice, sindicatele, cultele și organizațiile nonguvernamentale care își desfășoară activitatea în unitatea administrativ-teritorială

 

Articolul 22

(1) Comuna Dragomirești poate realiza un cadru de cooperare sau asociere cu organizații neguvernamentale, asociații și cluburi sportive, instituții culturale și artistice, organizații de tineret, în vederea finanțării și realizării unor acțiuni sau proiecte care vizează dezvoltarea comunității.

(2) Comuna Dragomirești acordă o atenție deosebită proiectelor culturale și educative cu caracter local, regional, național, european și internațional, care se încadrează în strategia de dezvoltare a unității administrativ-teritoriale.

(3) Comuna Dragomirești poate acorda finanțări nerambursabile de la bugetul local, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare.

 

Articolul 23

(1) Pe teritoriul Comunei Dragomirești își desfășoară activitatea 6 partide politice înființate în condițiile Legii partidelor politice nr. 14/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Lista partidelor politice care își desfășoară activitatea în Comuna Dragomirești se găsește în anexa nr. 10 la prezentul statut.

 

Articolul 24

(1) Pe teritoriul Comunei Dragomirești nu își desfășoară activitatea organizații sindicale sau asociații profesionale.

 

Articolul 25

(1) În Comuna Dragomirești își desfășoară activitatea următoarele culte religioase: creștin ortodox și creștin ortodox de rit vechi.

(2) Lista cu denumirile lăcașelor aparținând cultelor religioase prevăzute la alin. (1) se regăsește în anexa nr. 10 la prezentul statut.

 

 


 

 

Capitolul X 

Participare publică

 

Articolul 26

Populația din Comuna Dragomirești este consultată și participă la dezbaterea problemelor de interes local astfel:

a) prin intermediul referendumului local, organizat în condițiile legii;

b) prin intermediul adunărilor cetățenești organizate pe sate;

c) prin dezbaterile publice asupra proiectelor de acte administrative;

d) prin participarea la ședințele consiliului local;

e) prin alte forme de consultare directă a cetățenilor, stabilite prin regulamentul de organizare și funcționare al consiliului.

 

Articolul 27

(1) În funcție de obiectul referendumului local, modalitatea de organizare și validare a acestuia se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

(2) Referendumul local se poate organiza în toate satele și localitățile componente ale comunei ori numai în unele dintre acestea.

 

 

Capitolul XI 

Cooperare sau asociere

 

Articolul 28

Comuna Dragomirești se asociază și cooperează, cu persoane juridice de drept public sau de drept privat române sau străine, în vederea finanțării și realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local cu respectarea prevederilor art. 89 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare.

 

Articolul 29

(1) Comuna Dragomirești aderă la asociații naționale și internaționale ale autorităților administrației publice locale, în vederea promovării unor interese comune.

(2) Lista cu denumirea înfrățirilor, cooperărilor și asocierilor încheiate de Comuna Dragomirești se regăsește în anexa nr. 11 la prezentul statut.

 

 

Capitolul XII 

Dispoziții tranzitorii și finale

 

Articolul 30

Anexele nr. 1-11 fac parte integrantă din prezentul statut, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 61 din 13.10.2022 .

 

Articolul 31

Orice modificare care are ca obiect modificarea Statutului Comunei Dragomirești sau a anexelor acestuia se realizează numai prin hotărâre a autorității deliberative.

 

Articolul 32

Anexa dedicată inventarului bunurilor aflate în patrimoniul Comunei Dragomirești, se actualizează ori de câte ori intervin evenimente de natură juridică.

 

Articolul 33

Prezentul statut și anexele acestuia, cu excepția celei prevăzute la art. 32 se actualizează, în funcție de modificările și completările apărute la nivelul elementelor specifice ale acestora, cel puțin o dată pe an.