Art. l (1) Se aprobă inițierea procedurii închirierii prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune aflate în domeniul privat al comunei Ghidigeni, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul U.A.T.Comuna Ghidigeni, județul Galați.
(2) Suprafețele de pășune care fac parte din domeniul privat al U.A.T. Comuna Ghidigeni, județul Galați, care vor face obiectul închirierii prin atribuire directă sunt prevăzute în Anexa Nr. 1, care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 2 Se aprobă Studiul de Oportunitate privind închirierea prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune aflate în domeniul privat al comunei Ghidigeni, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul U.A.T. Comuna Ghidigeni, județul Galați, conform Anexei Nr. 2 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 3 Se aprobă Caietul de sarcini și documentația de atribuire privind închirierea prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune aflate în domeniul privat al comunei Ghidigeni, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul U.A.T. Comuna Ghidigeni, județul Galați, conform Anexei Nr. 3 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 4 (1) Se aprobă Regulamentul pentru închirierea prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune aflate în domeniul privat al comunei Ghidigeni, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul U.A.T. Comuna Ghidigeni, județul Galați, conform Anexei Nr. 4 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
(2) Se aprobă Modelul-Cadru de anunț privind închirierea prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune aflate în domeniul privat al comunei Ghidigeni, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul U.A.T. Comuna Ghidigeni, județul Galați, conform Anexei Nr. 5 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 5 Se aprobă Contractul de închiriere — model cadru, pentru închirierea pajiștilor aflate în domeniul privat al U.A.T. Comuna Ghidigeni, județul Galați, prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune aflate în domeniul privat al comunei Ghidigeni, în baza cererilor crescătorilor de animale, persoane fizice sau juridice având animalele înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor, membri ai colectivității locale sau care au sediul social pe teritoriul U.A.T.Comuna Ghidigeni, județul Galați, conform Anexei Nr. 6 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art. 6 (1) Se stabilește termenul de încheiere a contractelor pentru închirierea pășunii pentru 10 ani, cu avizare anuală și cu posibilitatea revizuirii anuale a contractului de închiriere, inclusiv a prețului chiriei, conform legislației în vigoare.
(2) Pentru caietul de sarcini și documentația de atribuire pentru înscrierea la procedura de închiriere prin atribuire directă nu se percep taxe.
(3) Se stabilește nivelul minim al redevenței/chiriei în cuantum de 80 lei/tonă masa verde la care se adaugă rata inflației și taxa pe teren.
Art. 7 (1) Se numește membru al Consiliului Local al Comunei Ghidigeni, care să facă parte din Comisiei de atribuire directă și evaluare, domnul consilier local Rotaru Liviu și supliant domnul Paiu Alin Cosmin.
(2) Se numește membru al Consiliului Local al Comunei Ghidigeni, care să facă parte din Comisia de soluționare a contestațiilor pentru atribuire directă și evaluare, domnul consilier local Neagu Claudiu Cosmin și supliant domnul Heltianu Byll Gigi.
(3) Ceilalți membri din cadrul aparatului de specialitate al primarului care vor face parte din comisia de atribuire directă și evaluare, precum și din comisia de soluționare a contestațiilor pentru atribuire directă și evaluare vor fi numiți prin dispoziția primarului, alături de membrii desemnați din rândul domnilor consilieri locali.
(4) Comisiile numite vor avea atribuțiile, competențele, precum și responsabilitățile stabilite prin actele normative în materie în vigoare și în regulamentul aprobat pentru inițierea procedurii de închiriere a suprafeței de pajiște disponibilă, care face parte din domeniul privat al U.A.T. Comuna Ghidigeni, județul Galați, prin atribuire directă sau prin licitație publică cu strigare.
Art. 8 Se împuternicește primarul comunei Ghidigeni, domnul Tăbăcaru Eugen, să semneze contractele și orice alte documente care rezultă în urma aplicării procedurii de închiriere cu solicitantul calificat/adjudecatarul.
Art. 9 Orice dispoziții contrare se consideră abrogate începând cu data prezentei hotărâri.
Art. 10 (1) Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicesc primarul comunei Ghidigeni, județul Galați si compartimentele de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Ghidigeni, județul Galați.
(2) Prezenta hotărâre va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul Primăriei, publicare pe site-ul propriu: www.primariaghidigeni.ro și va fi comunicată Institutiei Prefectului județului Galați în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actului, prin grija secretarului general al comunei Ghidigeni.