Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 16 / 25.05.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind implementarea proiectului “DIGITALIZAREA MANAGEMENTULUI ENERGETIC ȘI CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ACTIVE ÎN CLĂDIRILE ADMINISTRATIVE ALE UAT COMUNA PÂRSCOV PRIN TEHNOLOGII IOT (BEMS)”

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Raportul compartimentelor de resort

Forma inițiatorului

România

România

Județul Buzău

Consiliul Local al comunei Pârscov

Proiect de hotărâre

Nr. 16 din 25.05.2026

privind implementarea proiectului “DIGITALIZAREA MANAGEMENTULUI ENERGETIC ȘI CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ACTIVE ÎN CLĂDIRILE ADMINISTRATIVE ALE UAT COMUNA PÂRSCOV PRIN TEHNOLOGII IOT (BEMS)”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- art. 120, alin.(1), art. 121, alin.(1), din Constituția României, republicată;

- art. 3 și art.4 din Carta Europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg pe 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997 ;

-art. 7, alin.(2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile  Legii nr. 273/2006 , a finanțelor publice locale , actualizată ,

- prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și continutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finantate din fonduri publice, actualizată ;

- prevederile legii nr . 24/2000 , privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normativ, republicată , actualizată ,

Ținând cont de:

-Ghidul Solicitantului pentru accesarea Intervențiilor din cadrul Asociației Grup de Acțiune Locală (GAL) Colinele Buzăului, județul Buzău;

- referatul de aprobare al primarului comunei Pârscov nr. 4612 / 2026 ;

- raportul compartimentului de resort nr. 4614 / 2026 ;

- avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului local Pârscov ,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei pârscov

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă implementarea proiectului "DIGITALIZAREA MANAGEMENTULUI ENERGETIC ȘI CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ACTIVE ÎN CLĂDIRILE ADMINISTRATIVE ALE UAT COMUNA PÂRSCOV PRIN TEHNOLOGII IOT (BEMS)", denumit în continuare Proiectul, ce urmează a fi depus în cadrul Asociației Grup de Acțiune Locală (GAL) "Colinele Buzăului" .

Art.2. Necesitatea și oportunitatea investiției "DIGITALIZAREA MANAGEMENTULUI ENERGETIC ȘI CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE ACTIVE ÎN CLĂDIRILE ADMINISTRATIVE ALE UAT COMUNA PÂRSCOV PRIN TEHNOLOGII IOT (BEMS)" rezultă din următoarele considerente :

  1. Reducerea amprentei de carbon și eficientizarea consumului de resurse (energie termică și electrică) în clădirile administrative ale comunei Pârscov.
  2. Eliminarea risipei de resurse energetice în perioadele de inactivitate (nopți, weekenduri, sărbători legale) prin automatizare wireless bazată pe scenarii logice .
  3. Monitorizarea în timp real a calității aerului ambient și a parametrilor de rețea, asigurând un mediu de lucru sănătos și optimizarea costurilor din bugetul local.

Art.3. (1) Cheltuielile aferente Proiectului se prevăd în bugetul local pentru perioada de realizare a investiției, în cazul obținerii finanțării prin Programul Strategic, potrivit legii. 

            (2) Consiliul Local al comunei Pârscov aprobă asigurarea cofinanțării pentru cheltuielile neeligibile ale proiectului în valoare de 4.500 euro .

Art.4. Caracteristicile tehnice ale proiectului sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta .

Art.5. Consiliul local al comunei Pârscov se obligă să asigure veniturile necesare acoperirii cheltuielilor de mentenanță, întretinere și/sau reparare a investiției pe o perioadă de minimum 5 ani de la data efectuării ultimei plăți in cadrul Proiectului.

Art.6. Consiliul local al comunei Pârscov își ia angajamentul că proiectul nu va fi generator de venit .

Art.7. Se împuternicește primarul comunei Pârscov, domnul Daniel Mihai, să ia măsurile necesare pentru ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, inclusiv în calitate de reprezentant legal al Consiliului local al comunei Pârscov / UAT Comuna Pârscov pentru relația cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în derularea proiectului.

Art.8. Secretarul general al comunei Pârscov va comunica prezenta hotărâre autorităților și persoanelor fizice și juridice interesate.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI PÂRSCOV

Daniel MIHAI

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI PÂRSCOV

Adrian-Vasile MARIN

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi