Art.1 - (1) Se aprobă bugetul local al comunei Proviţa de Jos, judeţul Prahova, pentru anul 2026 și estimările pentru anii 2027-2029, alcătuit din: bugetul de funcţionare şi bugetul de dezvoltare, conform anexei nr.1, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă Lista obiectivelor de investiţii pe anul 2026, conform anexei nr.2, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(3) Se aprobă Programul anual al achizițiilor publice pe anul 2026, conform anexei nr.3, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(4) Numărul maxim de posturi este cel stabilit conform Hotărârii nr.11 privind aprobarea noului număr maxim de posturi stabilit de către Instituția Prefectului-Județul Prahova pentru anul 2026, actualizarea, modificarea și reorganizarea structurii funcţionale în cadrul Primăriei comunei Proviţa de Jos, în aplicarea prevederilor O.U.G. nr.7/2026, adoptată în ședința ordinară a Consiliului Local al comunei Provița de Jos din data de 07.04.2026.
Art.2 - Bugetul local pe anul 2026 se stabileşte la venituri în sumă de 11.780,97 mii lei, iar la cheltuieli, în sumă 13.370,97 mii lei. Diferenta de 1,590 mii lei, reprezintă o parte a excedentului anilor anteriori, care se utilizează la secțiunea de dezvoltare în anul 2026.
Art.3 - (1) Veniturile bugetului local pe anul 2026 reprezintă limite minime de realizat care permit efectuarea cheltuielilor.
(2) În cazul în care veniturile prevăzute în bugetul local pe anul 2026 nu se realizează, ordonatorul de credite limitează efectuarea cheltuielilor bugetare sub nivelurile aprobate, corespunzător veniturilor încasate, cheltuielilor efectuate şi prognozei realizării acestora până la finele anului.
(3) Ordonatorul principal de credite, pe parcursul exerciţiului bugetar monitorizează gradul de realizare a veniturilor proprii, stabilind măsuri de eficientizare a activităţii.
Art.4 - (1) Cheltuielile prevăzute în bugetul local pe anul 2026 reprezintă limite maxime care nu pot fi depăşite, iar modificarea lor se face în condiţiile legii.
(2) Angajarea, contractarea de lucrări, bunuri şi servicii, precum şi efectuarea de cheltuieli de către ordonatorul de credite se fac numai cu respectarea prevederilor legale şi în limita creditelor bugetare aprobate.
(3) Având în vedere că la nivelul comunei Provița de Jos nu este încadrat un consilier juridic, serviciile de reprezentare juridică pentru comuna Provița de Jos se realizează în baza unui contract de asistenţă juridică încheiat de Primarul comunei şi un cabinet de avocatură, în limita creditelor bugetare aprobate.
Art.5 – Primarul, în calitatea de ordonator principal de credite, stabileşte prin dispoziție veniturile salariale lunare prevăzute de lege, pentru toate persoanele care au calitatea de angajat în raporturile cu comuna Provița de Jos, în calitatea acesteia de angajator, persoană juridică, potrivit actelor normative în vigoare.
Art.6 - (1) Directorul Şcolii Gimnaziale, comuna Provița de Jos în calitatea de ordonator terţiar de credite, potrivit prevederilor art.195 alin. (2) lit. b) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art.21 alin.(1) și (4) și art.22 alin.(1) și (3) Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, utilizează creditele bugetare ce i-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unității de învățământ cu personalitate juridică pe care o conduce, inclusiv a structurilor fără personalitate juridică componente ale acesteia, potrivit prevederilor din bugetul aprobat şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale. Directorul şi consiliul de administraţie răspund de încadrarea în bugetul aprobat, în condiţiile legii.
Art.7 - (1) Ordonatorul principal de credite aprobă, potrivit atribuţiilor stabilite prin lege ori prin prezenta hotărâre, repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor prevăzute în bugetul local, în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.
(2) Angajarea şi efectuarea cheltuielilor din creditele aprobate în bugetul local se aprobă de către ordonatorul principal de credite şi se efectuează numai cu viza prealabilă de control financiar preventiv propriu, care atestă respectarea dispoziţiilor legale, încadrarea în creditele bugetare aprobate şi destinaţia acestora, pe baza notelor de fundamentare/referatelor de necesitate prezentate.
(3) Se autorizează ordonatorul principal de credite să includă în bugetul fondurilor externe nerambursabile creditele bugetare aferente sumelor primite în cursul anului sau disponibile din anul anterior și necuprinse în bugetul aprobat pe anul 2026, reprezentând fonduri externe nerambursabile, de la alți donatori și din alte facilități postaderare, precum și creditele de angajament necesare implementării proiectelor la nivelul prevăzut în contractele/deciziile/ordinele/acordurile de finanțare, atât în bugetul propriu, cât și al instituțiilor publice din subordine finanțate integral din bugetul de stat, iar în cazul proiectelor finanțate în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei să introducă sumele aferente și la partea de venituri, în condițiile art. 64 din Legea nr. 43/2026.
Art.8 - (1) Primarul comunei asigură punerea în aplicare a prezentei hotărâri, inclusiv efectuarea prin dispoziţie a acestuia, a următoarelor operaţiuni:
a) virarea de credite;
b) stabilirea salariilor/indemnizaţiilor lunare brute pentru funcţiile existente în organigrama comunei Provița de Jos, pe funcţii, coeficienţi, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă avute, precum și organizarea procedurilor pentru ocuparea posturilor vacante, avansarea în grade/trepte profesionale ale personalului, acordarea gradațiilor pentru vechime, în condițiile legii și modificarea intervenită în situația funcționarilor publici și a funcțiilor publice în condițiile art. 409 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările completările ulterioare;
c) rectificarea bugetului local.
(2) Modificările impuse de aducerea la îndeplinire a prevederilor alin. (1) lit a) și c) se supun validării Consiliului Local la prima şedinţă a acestuia.
Art.9 - Dacă bugetul local pe anul 2027 nu a fost aprobat până cel târziu la data 31 decembrie 2026, se autorizează ordonatorul de credite al comunei să aplice în continuare bugetul anului 2026, până la aprobarea noului buget.
Art.10 – Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general comunei Proviţa de Jos, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Proviţa de Jos, Prefectului Judeţului Prahova, compartimentului buget, finanțe, contabilitate, investiții, impozite și taxe, compartimentului achiziții publice și integrare europeană şi se va aduce la cunoştinţă publică prin publicare în Monitorul Oficial Local.