Art. 1. - Se aprobă, începând cu anul fiscal 2023, acordarea unei facilități constând în decontarea contravalorii cheltuielilor de transport pentru naveta de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Șoldanu care are domiciliul sau reședința în alte localități, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2. - (1) Decontarea se va realiza pe baza documentelor justificative depuse la Compartimentul financiar-contabil în primele 3 zile lucrătoare ale lunii în curs pentru luna anterioară, conform Regulamentului pentru decontarea cheltuielilor de transport pentru naveta de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Șoldanu, conform anexei ce face parte din prezenta hotărâre.
(2) Finanțarea acestor cheltuieli se va face din veniturile proprii ale bugetelor locale și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.
Art.3. - (1) Decontarea cheltuielilor de transport pentru naveta de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu pentru funcționarii publici și/sau personalul contractual care fac naveta cu autoturismul personal, se va face în limita unui consum de combustibil de 7,5 litri % km.
(2) În situația în care sunt mai multe persoane, funcționari publici și/sau personal contractual, care se vor deplasa cu autoturismul proprietate personală de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, pe același traseu, integral sau parțial, decontarea cheltuielilor de transport se va face pentru un singur autoturism.
Art. 4. - Primarul Comunei Șoldanu împreună cu Compartimentul financiar-contabil vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5. - (1) Prezenta hotărâre are caracter individual și va intra în vigoare la data comunicării către Primarul Comunei Șoldanu.
(2) Prezenta hotărâre poate contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată.
(3) Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, Primarului Comunei Șoldanu, Prefectului Județului Călărași și se aduce la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local, în format electronic, la adresa www.primaria-soldanu.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”, Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative.