Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 35 / 17.02.2026
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind darea în folosință gratuită, unităților de învățământ de pe raza municipiului Brad, a tuturor bunurilor achiziționate de către Municipiul Brad în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BRAD”, cod F-PNRR- Dotări-2023-4239, finanțat prin PNRR, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Juridic

Raport Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 35 din 17.02.2026

privind darea în folosință gratuită, unităților de învățământ de pe raza municipiului Brad, a tuturor bunurilor achiziționate de către Municipiul Brad în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BRAD”, cod F-PNRR- Dotări-2023-4239, finanțat
prin PNRR, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) Ordinul nr. 3674 din 14.02.2023 pentru modificarea Anexei la Ordinul ministrului educației nr. 6423/2022 - Ghidul Solicitantului pentru lansarea apelului de proiecte finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență al Romaniei, ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățamânt preuniversitar și a unităților conexe ” ;

b) art. 8 alin. (1) din Legea ȋnvăţământului preuniversitar nr. 198/2023, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare; 

c) art. 13 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 

d) art. 2146 – 2157 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare

e) art. 108 lit. d), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), lit. d), alin. (6) lit. a) și alin. (7) lit. e), lit. f) și lit. s) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 35/11019/17.02.2026 și REFERATUL DE APROBARE nr. 35/11017/17.02.2026 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune darea în folosință gratuită, unităților de învățământ de pe raza municipiului Brad, a tuturor bunurilor achiziționate de către Municipiul Brad în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BRAD”, cod F-PNRR- Dotări-2023-4239, finanțat prin PNRR, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 32/11038/19.02.2026, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 17871/20.02.2026, respectiv al Serviciului Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 24/11026/25.02.2026 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 18/11029/25.02.2026 al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement; avizul nr. 32/11030/25.02.2026 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 23/11031/25.02.2026 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. (1) – Se aprobă darea în folosință gratuită Liceului Teoretic ”Avram Iancu” Brad (cu structurile școlare arondate fără personalitate juridică: Școala Gimnazială „Horea, Cloșca și Crișan” Brad și Grădinița cu Program Prelungit „Floare de Colț” Brad) a bunurilor achiziționate în cadrul proiectului "Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Brad ”, cu scopul utilizării acestora, exclusiv pentru activități didactice, sportive și extrașcolare cu elevii/copiii.

(2) - Bunurile care urmează a fi date în folosință gratuită conform alin. 1, sunt prevăzute în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. (1) – Se aprobă darea în folosință gratuită Școlii Gimnaziale ”Mircea Sântimbreanu” Brad a bunurilor achiziționate în cadrul proiectului "Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Brad ”, cu scopul utilizării acestora, exclusiv pentru activități didactice, sportive și extrașcolare cu elevii/copiii.

(2) - Bunurile care urmează a fi date în folosință gratuită conform alin. 1, sunt prevăzute în Anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 3. (1) - Darea în flosință gratuită se va realiza pe baza unor contracte de comodat care se vor încheia între Municipiul Brad și cele două unități de învățământ prevăzute la art. 1 și, respectiv, art. 2, pe perioada de implementare și monitorizare a proiectului (perioada de sustenabilitate).

(2) - Se aprobă contractul - cadru de comodat, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 4. – Se împuternicește Primarul Municipiului Brad, domnul Florin CAZACU, ca, în numele și pentru Municipiul Brad, să semneze cele două contracte de comodat.

Art. 5. (1) – Bunurile prevăzute la art. 1 și art. 2 vor fi inventariate anual împreună cu reprezentanții proprietarului.

 (2) - Evidențele contabile ale Municipiului Brad și ale unităților de învățământ prevăzute la art. 1 și art. 2  se modifică cu influențele care decurg din aplicarea prezentei hotărâri.

Art. 6. – Ulterior expirării perioadei de monitorizare obligatorii și îndeplinirii tuturor condițiilor de sustenabilitate impuse de PNRR, se va proceda la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor prevăzute în Anexa nr. 1 și Anexa nr. 2 din patrimoniul privat al Municipiului Brad în patrimoniul unităților de învățământ prevăzute la art. 1 și art. 2, în calitate de beneficiari finali ai proiectului. 

Art. 7. – Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale și Compartimentul Programe și Proiecte cu Finanțări Nerambursabile din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 8. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii și termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 9. - Prezenta hotărâre se comunică:

                   - Prefectului Județului Hunedoara;

                   - Primarului Municipiului Brad;

                   - Serviciului Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale;

                   -   Liceului Teoretic ”Avram Iancu” Brad;

                   - Școlii Gimnaziale ”Mircea Sântimbreanu” Brad.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Modernizarea educației reprezintă o prioritate strategică pentru dezvoltarea durabilă a municipiului Brad. În contextul unei realități pedagogice ce impune digitalizarea, am reușit să accesăm fonduri europene prin PNRR pentru a aduce unitățile de învățământ locale la standarde europene.

 Proiectul „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BRAD”, cod F-PNRR-Dotări-2023-4239 vizează dotarea completă cu mobilier, materiale didactice, echipamente sportive și infrastructură digitală, transformând școala într-un mediu sigur, performant și adaptat cerințelor secolului XXI.

Implementarea acestui proiect permite elevilor noștri să beneficieze de un mediu de învățare modern și cadrelor didactice să utilizeze echipamente digitale și sportive de ultimă generație, reducând abandonul școlar și crescând atractivitatea orelor de curs.

Municipiul Brad, în calitate de Beneficiar al Contractului de finanțare nr. 418DOT/2023, a realizat achizițiile centralizat pentru a obține cele mai bune prețuri și standarde de calitate. Totuși, conform legislației în vigoare și a regulilor PNRR, aceste bunuri trebuie să fie utilizate efectiv în sălile de clasă, laboratoare, cabinetele școlare, sălile de sport.

Având în vedere că bunurile achiziționate (mobilierul, echipamentele IT,  materialele didactice și echipamentele sportive) au fost inventariate și predate, pe bază de procese-verbale de predare-primire, fiecărei unități de învățământ, este necesar să creăm cadrul legal pentru ca aceste unități școlare să le poată prelua oficial.

Astfel, Ghidul Solicitantului impune în sarcina beneficiarului obligația de a încheia contracte de comodat cu fiecare unitate de învățământ, pe durata implementării proiectului, pentru toate bunurile achiziționate conform prevederilor Proiectului, cu scopul utilizării acestora, exclusiv, pentru activități didactice, sportive și extrașcolare cu elevii/copiii.

Comodatul (darea în folosință gratuită) este soluția juridică optimă adoptată deoarece astfel se păstrează controlul proprietarului, Municipiul Brad asupra modului în care sunt utilizate bunurile pe perioada de monitorizare a proiectului, transferă responsabilitatea operațională către unitățile de învățământ, care sunt utilizatorii direcți și simplifică procedurile contabile de evidență a mijloacelor fixe la nivelul școlilor.

Durata contractelor de comodat va fi stabilită pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a proiectului (perioada de sustenabilitate), conform cerințelor specifice din Ghidul Solicitantului și a Contractului de finanțare nr. 418DOT/2023. Această etapă intermediară este necesară pentru a asigura trasabilitatea fondurilor europene și respectarea indicatorilor asumați de către Municipiul Brad în fața finanțatorului.

Prin această procedură, ne asigurăm că investiția realizată ajunge efectiv la beneficiarii finali (elevii și cadrele didactice din cadrul unităților școlare din municipiul Brad), respectând totodată indicatorii de performanță asumați prin contractul de finanțare. Transferul bunurilor prin contract de comodat reprezintă nu doar o obligație contractuală față de finanțator, ci și un mecanism de responsabilizare a unităților de învățământ în gestionarea și întreținerea acestor dotări moderne.

Ulterior expirării perioadei de monitorizare obligatorii și îndeplinirii tuturor condițiilor de sustenabilitate impuse de PNRR, se va proceda la transferul dreptului de proprietate asupra acestor bunuri din patrimoniul privat al Municipiului Brad în patrimoniul unităților de învățământ, printr-o hotărâre ulterioară a Consiliului Local al Municipiului Brad.

Precizez că adoptarea acestei hotărâri nu implică cheltuieli suplimentare de la bugetul local, bunurile fiind deja achiziționate din fonduri externe nerambursabile (PNRR). Impactul este unul pozitiv asupra patrimoniului privat al Municipiului Brad prin creșterea valorii dotărilor de care dispun instituțiile aflate în subordine.

În contextul celor de mai sus, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus darea în folosință gratuită, unităților de învățământ de pe raza municipiului Brad, a tuturor bunurilor achiziționate de către Municipiul Brad în cadrul proiectului „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN MUNICIPIUL BRAD”, cod F-PNRR-Dotări-2023-4239, finanțat prin PNRR, Pilonul VI. Politici pentru noua generație, Componenta C15 și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.

Am propus, de asemenea, împuternicirea Primarului Municipiului Brad ca, în numele și pentru Municipiul Brad, să semneze contractele de comodat.

Invoc în susţinerea prezentului proiect de hotărâre prevederile Ordinului nr. 3674 din 14.02.2023 pentru modificarea Anexei la Ordinul ministrului educației nr. 6423/2022 -Ghidul Solicitantului pentru lansarea apelului de proiecte finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență al Romaniei, ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățamânt preuniversitar și a unităților conexe ” , art. 8 alin. (1) din Legea ȋnvăţământului preuniversitar nr. 198/2023, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2146 – 2157 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 108 lit. d), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (6) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Rezultate voturi