Art. 1 - Se aprobă închirierea prin licitație publică a unor imobile aparținând domeniului public al Comunei Chiajna, prevăzute în anexa nr. 1.
Art. 2 - Datele de identificare ale imobilelor, valoarea de inventar, destinația (profilul de activitate vizat), durata închirierii, prețul minim al închirierii, sunt prevăzute în anexa nr. 1 - listă, anexa nr. 2 - planuri de amplasament şi delimitare imobile, anexa nr. 3 - planuri de încadrare în teritoriu, anexa nr. 4 - caiete de sarcini și formularele aferente, anexa nr. 5 - contract cadru de închiriere şi anexa 6 - fișa de date a procedurii de închiriere, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Membrii comisiei de licitație și ai comisiei de soluționare a contestațiilor vor fi desemnați prin Dispoziție a Primarului Comunei Chiajna.
Art. 4 - Primarul Comunei Chiajna este împuternicit să semneze contractele de închiriere și eventuale acte adiționale aferente acestora.
Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică Primarului Comunei Chiajna, Instituției Prefectului Judeţului Ilfov în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate şi se aduce la cunoştinţă publică prin grija Secretarului General al comunei Chiajna.